Fac un apel catre toti cei carora le pasa de soarta semenilor lor si care, in limita posibilitatilor, doresc sa dea sansa la VIATA unui om.
Doamna Eugenia Raducea a fost profesoara mea de limba si literatura romana din liceu. Prietenii mei stiu ca nu de putine ori am pomenit-o pentru multele lucruri interesante invatate in vremea liceului.
Acum are cea mai mare nevoie de noi, de noi toti. Sufera de o boala crunta si singura ei sansa este de a se opera la o Clinica din strainatate. Suma de care are nevoie ne-ar pune pe ganduri pe fiecare dintre noi dar atata vreme cat toti am contribui chiar si cu o suma derizorie , speranta ei de viata ar creste picatura cu picatura.
Fiica ei de 17 ani merita ca MAMA, singurul ei sprijin, sa ii fie alaturi in multele etape pe care le mai are de parcurs. Cel mai frumos cadou de Craciun ar fi sa fie una langa alta iar acest lucru nu poate fi posibil decat cu ajutorul nostru.
Haideti sa ne gandim ca oricare dintre noi sau dintre oamenii pe care ii iubim cel mai mult ar fi in aceeasi situatie....
Pentru ca stiu cum este sa iti pierzi unul dintre parinti, va spun sincer ca mi se rupe sufletul cand ma gandesc ce deznodamant tragic ar putea avea aceasta situatie daca noi nu reactionam...
Mai multe detalii puteti gasi la blogul doamnei profesoare : http://danielaraducea.wordpress.com/
Conturile la care puteti depune sunt :
in RON: RO70RNCB0031013990570004;
in EURO: RO43RNCB0031013990570005
Multumesc anticipat tuturor !
luni, octombrie 11
duminică, ianuarie 10
Zara cu zoom si fara zoom :))
catelusa mea adorabila, plina de afectiune, desteapta si obraznica
adora sa i se faca poze si de curand a fost ziua ei.a implinit 5 luni :)
cadoul a fost o zgarda rosie pe care evident o va purta cand va fi mare (e ca atunci cand mamele fac cadou fetitelor de 1 an inele pe care sa le poarte la majorat :)) )
e minunata si ne iubim mult.
marți, decembrie 1
bucuria de a merge mai departe..
in speranta ca acolo departe ne vom mai odihni o vreme impreuna, pregatindu-ne pentru departari si mai mari.
iti aduci aminte dupa-amiaza incredibil de alba de decembrie?
iarna de atunci, sania usoara, zambetul tau bland...si eu care alunecam in spatele tau mancand fulgi de zapada..
de multe ori ochii tai se umezeau cand ma strigai pe nume.
pe vremea cand masurai timpul in clipirile rare ale ochilor mei, cand imi alintai stingher fruntea si tunsoarea cu breton, cand te chinuiai sa imi dezlegi sireturile innodate, cand ne-am despartit pentru intaia oara in prima mea zi de scoala si cand tu iti doreai sa mai fii macar pana intru la liceu..
iernile treceau la caldura fularului tau verde si sub aceeasi misada gri pe care bunica o pastreaza si acum pentru tine in cuier...
te priveam din spatele geamurilor inghetate cand faceai urme in zapada si nu o sa uit niciodata felul in care dormeai linistit la amiaza..
mi-au ramas multe din tine si te regasesc deseori in lucrurile marunte. inca mai dau perdeaua la o parte si te vad pe pat, fixand cu privirea ceva ce numai tu stii.
inca te visez in detalii fine, inca simt dorul de tine ca atunci cand te vedeam o data pe luna si, din cand in cand, imi place sa uit ca nu mai esti si iti pastrez in raftul nostru cate o bomboana mare si frumos ambalata..
de fiecare data cand plangeai stiam ca mai imbatranesti un pic. ai imbatranit pana aproape sa termin facultatea. apoi te-ai oprit.
peste noi a trecut un an de atunci..
si daca intr-o zi o sa formez 341167? o sa aud tot vocea ta un pic ragusita la celalalt capat...?
[nu stiu ma elena!!daca nu stiu,nu stiu!!]
in speranta ca acolo departe ne vom mai odihni o vreme impreuna, pregatindu-ne pentru departari si mai mari.
iti aduci aminte dupa-amiaza incredibil de alba de decembrie?
iarna de atunci, sania usoara, zambetul tau bland...si eu care alunecam in spatele tau mancand fulgi de zapada..
de multe ori ochii tai se umezeau cand ma strigai pe nume.
pe vremea cand masurai timpul in clipirile rare ale ochilor mei, cand imi alintai stingher fruntea si tunsoarea cu breton, cand te chinuiai sa imi dezlegi sireturile innodate, cand ne-am despartit pentru intaia oara in prima mea zi de scoala si cand tu iti doreai sa mai fii macar pana intru la liceu..
iernile treceau la caldura fularului tau verde si sub aceeasi misada gri pe care bunica o pastreaza si acum pentru tine in cuier...
te priveam din spatele geamurilor inghetate cand faceai urme in zapada si nu o sa uit niciodata felul in care dormeai linistit la amiaza..
mi-au ramas multe din tine si te regasesc deseori in lucrurile marunte. inca mai dau perdeaua la o parte si te vad pe pat, fixand cu privirea ceva ce numai tu stii.
inca te visez in detalii fine, inca simt dorul de tine ca atunci cand te vedeam o data pe luna si, din cand in cand, imi place sa uit ca nu mai esti si iti pastrez in raftul nostru cate o bomboana mare si frumos ambalata..
de fiecare data cand plangeai stiam ca mai imbatranesti un pic. ai imbatranit pana aproape sa termin facultatea. apoi te-ai oprit.
peste noi a trecut un an de atunci..
si daca intr-o zi o sa formez 341167? o sa aud tot vocea ta un pic ragusita la celalalt capat...?
[nu stiu ma elena!!daca nu stiu,nu stiu!!]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
