[...]

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

azi la amiaza, in timp ce eram aproape dezbracata intr-o cabina de proba mi-am adus aminte de...Mistretul cu colti de argint [...]
mai demult stiam pe cineva care recita poezia intr-un mod absolut senzational, starnindu-mi toate simturile si asternand o liniste deplina.

si pentru ca toata lumea e de parere ca am intrat in sezonul despartirilor, m-am gandit sa nu fiu deloc originala si sa postez cateva strofe dintr-o poezie cu despartire a lui Stefan Augustin Doinas.