poate ca uneori nu judec oamenii dupa adevarata lor valoare.
poate ca uneori nu iau cele mai bune decizii.ceea ce stiu cu certitudine este ca in felul meu sunt bine intentionata.si aici luciditatea ma lasa sa fiu obiectiva.
pe fondul unui egoism copilaresc ma leg de detaliile fine. si uite asa ajung sa ranesc. urmatorul pas este sa ma alint.

sa nu imi mai tolerezi scenele astea!!!

a trecut atat de mult timp, am trait atatea clipe care atunci mi se pareau fara sfarsit....stari dintre cele mai extreme....m-am lasat iubita si adorata si totusi am avut o tresarire. o tresarire care te-a intrerupt in mine.
de data asta recunosc. e complicat. prea complicat. alex e singurul pe care il pot pomeni acum.

cum se poate sa iubesti si in acelasi timp sa renunti ? sa renunti sa lupti, sa mai acorzi o sansa, sa nu mai vezi decat gri-ul gesturilor, slabiciunile si temerile???
sentimental raman undeva la 18 ani.
am ramas ancorata in starea intalnirilor fugitive in care ne priveam in ochi si ne indragosteam.

ma urmareste-un gand...si parc-as vrea sa scap.si nici n-as vrea sa fac ceva si-apoi sa-mi para rau.
te port in gand...te port in gand...

sa nu ma iei in seama prea mult.are sa-mi treaca.mai ales ca nu imi plac starile de fatada. va fi ori acum ori niciodata.