ma cheama elena din dorinta expresa a bunicului meu, care m-a adorat din prima mea zi si pana in ultima lui dimineata.
18 e combinatia de cifre care imi place sa cred ca imi poarta noroc.
cu siguranta zodia racului e cea care nu imi da pace, facandu-ma sa rememorez in continuu tot felul de momente traite cu cei pe care o sa ii iubesc intotdeauna. si urmatorea imagine care imi vine in minte este o fotografie color de dis de dimineata cu bunicii mei, cu tata si cu mine. pe vremea cand cele 12 saptamani ale vacantei de vara mi se pareau fara de sfarsit si ma bronzam cu urma de la pantalonii scurti si slapi.
am o mama extraordinara, libera, intotdeauna inspirata, pe care permanent o etichetez cu frumosul autentic din toate punctele de vedere.
am avut un tata la fel de minunat cu care m-am iubit la infinit, insa fara cuvinte si caruia ii simt lipsa in fiecare zi.
bunica e cea care stie cele mai vechi chestii despre mine, e cea care m-a invatat tabla impartirii si a carei statura in oglinda retrovizoare, facandu-mi din mana, ramane singurul motiv pentru care inca mai plang cand plec spre bucuresti.
bunicul, cu care m-am alintat in fel si chip, m-a iubit ca un tata. restul, e o amintire mult prea frumoasa ca sa o stric prin cuvinte neinspirate de luni dupa-amiaza.
eu am cate putin din fiecare. si restul sunt eu. astazi spre exemplu, imi plac discutiile lungi, tigarile lights, calendarele cu flori, oja mov, statul in casa, tipii nebun de blonzi, ochii albastri, mesajele cu raport de remitere, gelurile de dus si cele 910 teste grila de maine dimineata. si azi pentru ca e sarbatoare.

era sa uit:) si CD-ul cu Socaciu de la jurnalul..

P.S. de ce nu-mi spui ca ma iubesti? :)

[...]

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

azi la amiaza, in timp ce eram aproape dezbracata intr-o cabina de proba mi-am adus aminte de...Mistretul cu colti de argint [...]
mai demult stiam pe cineva care recita poezia intr-un mod absolut senzational, starnindu-mi toate simturile si asternand o liniste deplina.

si pentru ca toata lumea e de parere ca am intrat in sezonul despartirilor, m-am gandit sa nu fiu deloc originala si sa postez cateva strofe dintr-o poezie cu despartire a lui Stefan Augustin Doinas.

din amintirea zilelor cand ajungeam pana la nori...

starea de vineri seara nu ar trebui sa fie nici in pantaloni scurti, nici cu lumina stinsa, nici cu telefonul inchis...si mai ales nici cu un examen picat.
de 4 zile sunt inginera...si tot de 4 zile sufar de insomnie...
formele lunii iunie sunt unele nedefinite...chiar daca nu mai e nici sesiune, nici zile si nopti la 813, nici eu de acum niste ani, nici ecuatii de grad 4...

visele de noapte ma starnesc si ma rascolesc in aceeasi masura... visele de dupa-amiaza au disparut cu totul.. din pacate nu am mai ramas nici unul din cati am fost.
oamenii sunt din ce in ce mai obisnuiti si mai fara culoare..

un timp am uitat de eternul-feminin. asta seara am avut curiozitatea de a citi articolul de acum un an, fara sa stiu despre ce e vorba. banuiam sa fie cel cu high hopes. de fapt era un reply la un comentariu in care niste madelaine galbene se gustau pe pink floyd. nimic nou. asadar actualizarile ar fi de prisos, nu crezi ? :)

melodia de acum imi aduce aminte de un "rapsod tarziu" , cam anost de altfel.
in surdina: Pink Floyd, Ibiza bar..

si cum ziceam..813 va fi intotdeauna camera mea.

90% dintre voi au fost macar o data la 813...
de ziua mea vreau sa primesc doar placuta cu 813! :)

camera ispitelor..de tot felul :)
[va urma..]

follow the voice that's calling you home..